Posts Tagged ‘Rătăcitorii’

Lecturi și amintiri

Thursday, August 1st, 2013

Aveam nevoie să-mi omor timpul cât o aștepam într-o cafenea pe O. Cum nu-mi place deloc să stau într-un local de unul singur și să mă uit pe pereți sau să ascult conversațiile plictisitoare ale străinilor, am intrat în librăria de alături și mi-am cumpărat cartea asta de la librarul cu femeia obraznică. Dacă prima piesă mi-a luat o lună s-o citesc cu întreruperi, în paralel cu alte cărți, Nina am citit-o în câteva ore.

Astăzi mi-am cumpărat Rătăcitorii de Olga Tokarczuk. Pare o lectură bună, mai ales după ce am descoperit  în primele pagini că părinții autoarei călătoreau cu Škoda și cu cortul, cărând cu ei scaune pliante și trusa de camping. Asta mi-a amintit de bunicii mei care aveau și ei o Škoda albă cu care mergeam la pădure în mod fraudulos și pe drumuri ocolite – asta pentru că pe vremea pantofarului împușcat din Scornicești nu aveai voie să circuli cu mașina decât în zilele pare sau impare, în funcție de ultima cifră a numărului de înmatriculare. Bunicul meu mai încerca uneori să fenteze regulile absurde din timpul regimului de tristă amintire. Odată a mâzgălit ultima cifră a numărului cu cretă albă, pentru că tăiase porcul și trebuia transportat exact într-o zi cu paritate neconvenabilă. Amintirile astea au oarecum legătură și cu Rătăcitorii, deoarece comuniștii ne-au ținut în loc ani de zile, încuiați după Cortina de Fier.

„Stând pe dig, fixând cu privirea apa, mi-am dat seama că – în pofida oricăror pericole – întotdeauna e mai bine când cineva se află în mișcare decât atunci când stă pe loc; că e mai nobilă schimbarea decât statornicia; că tot ce e nemișcat va fi supus degradării și se va preschiba în praf și pulbere, în timp ce tot ceea ce se află în mișcare va dura chiar și o eternitate.”

– Olga Tokarczuk, Rătăcitorii