Un altfel de carte prin poştă
Saturday, July 18th, 2009Miercuri când am ajuns acasă şi mi-am verificat cutia poştală, am găsit în interiorul acesteia, înafară de obişnuitele facturi, o carte. Vecinul meu, scriitorul, mi-o strecurase în poştă. Voiam oricum s-o cumpăr de la un anumit anticariat care se închide la aceeaşi oră la care termin şi eu programul de lucru şi pe al cărui anticar l-am auzit odată plângându-se cuiva că lucrează de câţva ani acolo şi nu intră aproape nimeni ca să cumpere o carte. Despre cartea asta nouă de am primit-o în poştă n-am să scriu decât că se numeşte On/Off şi este un volum de poveşti scurte. Volum e o denumire destul de ciudată, întrucât cartea are în jur de 70 de pagini, deci nu are cine ştie ce volum, dimensional vorbind. Astăzi am terminat de citit cartea şi am să-i las autorului contravaloarea ei într-un plic pe care am să i-l strecor în cutia poştală.