Posts Tagged ‘film’

Picnic la marginea drumului

Sunday, July 26th, 2009

Dintre toate cărțile fraților Strugațki, Picnicul deține cea mai mare cotă de popularitate pe plan mondial. Din cauza cenzurii, acest roman a fost publicat la opt ani de la finalizarea manuscrisului, cu mari greutăți din partea autorilor, numeroase apeluri către diverse comitete și nenumărate corecturi înjositoare asupra textului. Inspirat de această carte, regizorul Andrei Tarkovski a decis să toarne un film, care s-a materializat după nenumărate probleme și nu mai puțin de unsprezece variante de scenariu. Scenariștii sunt nimeni alții decât autorii cărții. Deși Picnicul este punctul de plecare pentru Stalker, filmul urmărește o altă poveste decât cartea. Totuși, anumite elemente din carte, în special concluzia acesteia, se păstrează și în filmul lui Tarkovski.

Picnicul începe cu un scurt interviu radiodifuzat cu un anume doctor Pilmann, care introduce anumite aspecte despre apariția Zonei în urma Vizitei străinilor. Din acest interviu aflăm și despre stalkeri, acești temerari care își asumă riscul pătrunderii neautorizate în Zonă de unde fură cam tot ce găsesc și pot valorifica ulterior.

Denumirea de stalker a apărut probabil în timpul procesului de creație, încă de la primele pagini ale textului și provine de la verbul englezesc to stalk – a se furișa, a veni tiptil. Autorii nu au preluat acest cuvânt din dicționar, ci din cartea lui Rudyard Kipling, Stalky & Co. În romanul lui Kipling, Stalky este un tânăr isteț și cam golan, liderul elevilor unui colegiu englezesc de la sfârșitul secolului XIX. Este posibil ca acest Stalky să fi folosit fraților drept model pentru personajul principal al Picnicului.

Acțiunea Picnicului este relatată la persoana întâi, din perspectiva a două personaje. Povestea evoluează odată cu Redrick Schuhart, un stalker, inițial angajat al institutul internațional răspunzător pentru cercetarea artefactelor recuperate din interiorul Zonei. De la Roșcovanul Schuhart aflăm în mod direct tot mai multe despre Zonă și despre lumea interlopă care o înconjoară, în jargonul specific stalkerilor.

Zona, presărată cu artefacte lăsate în urmă de către vizitatori, este totodată un sistem complex de capcane. Aceste capcane se modifică în timp și spațiu, factorul perturbator fiind însăși conștiința umană. În interiorul Zonei calea ocolită este adeseori cea sigură; orice pas greșit poate duce la pieire. Capcanele și artefactele sunt botezate de către stalkeri cu diverse nume colorate, ochelariștii de la institut având însă propriile lor denumiri, ceva mai explicative.

În cel de-al doilea capitol, il regăsim pe Schuhart la 28 de ani, căsătorit, fără ocupație stabilă și cu un copil mutant, Maimuțica. Tot de aici aflăm despre existența Globului de Aur, un artefact aflat în interiorul Zonei, despre care se spune că poate îndeplini anumite dorințe. Acest Glob de Aur este  conceptul în jurul căruia se cristalizează concluzia cărții. În Stalker îl vom regăsi sub forma unei camere, spre care sunt călăuziți pe căi ocolite cei doi temerari, Scriitorul și Profesorul.

Penultimul capitol, spre deosebire de celelalte, este povestit de Richard Nunan, prieten al Roșcovanului și angajat al furnizorului de echipament electronic pentru institut. Acest capitol ne furnizează explicația titlului romanului, prin ipoteza docotorului Pilmann. Vizitatorii sunt asimilați unor turiști care opresc într-o poieniță de la marginea drumului pentru un picnic. După plecare, excursioniștii neglijenți lasă în urmă diverse obiecte: ambalaje de bomboane, cutii de conserve, sticle goale, cârpe, ulei de motor scurs, becuri arse, o cheie, etc. Animalele, păsările, insectele care au asistat îngrozite la tot spectacolul, ies din adăposturile lor și încep să scotocească curioase printre aceste resturi.

Capitolul final servește drept concluzie, fiind cel care leagă în cea mai mare măsură Picnicul de Stalker. Schuhart revine în Zonă, în căutarea Globului de Aur. Ne este descris drumul urmat de Schuhart și gândurile lui, din ce în ce mai învălmășite pe măsură ce se apropie de mașina dorințelor.

Spre deosebire Picnic, care este o lectură ușoară scrisă într-un limbaj accesibil, filmul lui Tarkovsky este greoi și înțesat de semificații filozofice – motiv pentru care vă recomand mai întâi lectura cărții și doar apoi vizionarea filmului. Pentru a putea fi filmat în condițiile de la vremea aceea din Uniunea Sovietică, scenariul a fost puternic epurat de elemente fantastice. Asemeni fraților Strugațki, regizorul filmului a trecut prin mari dificultăți pentru a-l realiza, culminând cu motive care au grăbit moartea sa și a unor actori care au participat la filmări.