Archive for March, 2015

Tutun de pipă

Saturday, March 21st, 2015

Duminica trecută ne-a părăsit și scriitorul clujean Alexandru Vlad. Aici sunt două răspunsuri ale sale din Dilemateca, unul despre debutul său și altul despre sfârșitul lumii, iar aici găsiți un foarte frumos Discurs inocent asupra prozei scurte. Înainte să citiți ultimul său roman, Ploile amare, pe care oricum îl veți găsi greu acum pentru că se reeditează din câte am înțeles, citiți mai întâi proza scurtă: Măsline aproape gratis, Cenușă în buzunare, Curcubeul dublu, lucrare pe care criticii nu prea știu unde s-o încadreze și al cărei început am să-l reproduc aici:

Toți au plecat. Prieteni care și-au amintit că-i ziua mea de naștere și s-au obosit să vină până aici. Mi-au adus tutun de pipă, și-au adus lor berea și vinul, dar mie mi-au rămas vase de spălat, de adunat hârtii și pachete goale de țigări de prin curte, de pus toate obiectele folosite la locul lor. Pe unele nu le-am mai găsit: săpunul. Soțiile lor au inspectat peste tot, ca să vadă dacă nu cumva trăiesc în mizerie și lipsă de igienă. Apoi mi-au mărturisit că asta-și doresc și ele de multă vreme – să se retragă undeva într-un loc izolat. După care s-au grăbit la mașini. Păsările care și-au făcut cuiburi sub streșini s-au liniștit și ele, au cules imediat firimiturile de prin curte, apoi au redevenit gălăgioase – și totuși mie îmi mai trebuie câteva ore bune până să scap de senzația de sigurătate pe care o încerci după ce pleacă cei care ți-au ținut o vreme, cu sau fără voia ta, companie. Am luat tutunul de pipă (de toate felurile) și l-am amestecat pe tot într-o singură cutie mare, cu aromă incertă.

– Alexandru Vlad, Curcubeul Dublu

Pe raftul meu cu cărți, Alexandru Vlad stă lângă Herman Melville și Joseph Conrad. Nu se află acolo întâmplător, ci pentru că i-au plăcut acești autori, iar pe Conrad l-a și tradus.

Harvest

Saturday, March 14th, 2015

Terry Pratchett has died at 66. And this blog is slowly becoming a list of obituaries. As much as I’d like to resist adding a new Obituaries category, Death is in fact my favourite Discworld character, along with Susan Sto Helit who is obviously also related to Death. Terry Pratchett was diagnosed with PCA, a particulary nasty form of Alzheimer’s. He has been contemplating assisted suicide but has instead died a Victorian death.

“DON’T THINK OF IT AS DYING, said Death. JUST THINK OF IT AS LEAVING EARLY TO AVOID THE RUSH.”

― Terry Pratchett, Good Omens: The Nice and Accurate Prophecies of Agnes Nutter, Witch