Archive for July, 2009

Ajutor pentru Sorinel

Thursday, July 30th, 2009

Pe 4 iulie prietenul nostru Sorinel a suferit un accident foarte grav – a trecut cu undița desfăcută pe sub o linie de cale ferată electrificată și a fost electrocutat. În prezent el este internat în spital cu arsuri de gradul III. Tratamentul de care are nevoie este foarte scump. Dacă vreți să ajutați puteți s-o faceți în următoarele moduri:

La magazinele Nootka (str. Dacia nr. 1) și Absolut Outdoor (str. Brassai Samuel nr. 11) există niște urne pentru donații. Puteți lăsa acolo orice sumă, oricât de mică. Dacă nu aveți timp să ajungeți la urne, există un cont deschis la Raiffeisen Bank pe numele surorii lui Sorin, Simona Lup, IBAN: RO62 RZBR 0000 0600 0346 7512 în care puteți depune bani sau prin virament bancar sau numerar la ghișeele băncii respective.

Din 4 până în 6 august, începând cu ora 18 se va organiza în incinta Fundației Heltai Gaspar (str. Clinicilor nr. 18) un târg cu vânzare, cu cărți și obiecte făcute acasă. Banii obținuți din vânzarea obiectelor vor fi donați pentru a-l ajuta pe Sorin să se refacă. Puteți participa la acest târg în calitate de expozant sau cumpărând obiecte. Pentru detalii contactați-o direct pe Miruna.

Am să duc și eu fotografii la târg, majoritatea de mărimea unei cărți poștale, plus unele ceva mai mari, gata montate pe suport. Prețurile sunt modice, având o limită minimă și una maximă – oferiți cât doriți să dați și cât credeți că merită. Banii merg integral la Sorinel, inclusiv costurile de listare pe care le-am suportat eu deja. Înafară de asta, dacă doriți să cumpărați vreo fotografie de-a mea publicată pe flickr sau pe null visual în condițiile în care în care îmi faceți o ofertă rezonabilă, lăsați-mi un mesaj la comentarii. Pentru sume sub 20 de lei nu îmi mișc fundul până la laborator, însă dacă aveți noroc să am deja fotografia listată putem negocia. Ofertele trebuie să sune așa: iți ofer suma de xx pe fotografia y. Fotografiile sunt în format 20×30 sau alt format apropiat, în funcție de raportul laturilor. Oferta este valabilă pe perioadă nedefinită. Banii care rămân după ce se scad costurile de listare merg integral la Sorinel. Mulțumesc lui Radu pentru idee.

Picnic la marginea drumului

Sunday, July 26th, 2009

Dintre toate cărțile fraților Strugațki, Picnicul deține cea mai mare cotă de popularitate pe plan mondial. Din cauza cenzurii, acest roman a fost publicat la opt ani de la finalizarea manuscrisului, cu mari greutăți din partea autorilor, numeroase apeluri către diverse comitete și nenumărate corecturi înjositoare asupra textului. Inspirat de această carte, regizorul Andrei Tarkovski a decis să toarne un film, care s-a materializat după nenumărate probleme și nu mai puțin de unsprezece variante de scenariu. Scenariștii sunt nimeni alții decât autorii cărții. Deși Picnicul este punctul de plecare pentru Stalker, filmul urmărește o altă poveste decât cartea. Totuși, anumite elemente din carte, în special concluzia acesteia, se păstrează și în filmul lui Tarkovski.

Picnicul începe cu un scurt interviu radiodifuzat cu un anume doctor Pilmann, care introduce anumite aspecte despre apariția Zonei în urma Vizitei străinilor. Din acest interviu aflăm și despre stalkeri, acești temerari care își asumă riscul pătrunderii neautorizate în Zonă de unde fură cam tot ce găsesc și pot valorifica ulterior.

Denumirea de stalker a apărut probabil în timpul procesului de creație, încă de la primele pagini ale textului și provine de la verbul englezesc to stalk – a se furișa, a veni tiptil. Autorii nu au preluat acest cuvânt din dicționar, ci din cartea lui Rudyard Kipling, Stalky & Co. În romanul lui Kipling, Stalky este un tânăr isteț și cam golan, liderul elevilor unui colegiu englezesc de la sfârșitul secolului XIX. Este posibil ca acest Stalky să fi folosit fraților drept model pentru personajul principal al Picnicului.

Acțiunea Picnicului este relatată la persoana întâi, din perspectiva a două personaje. Povestea evoluează odată cu Redrick Schuhart, un stalker, inițial angajat al institutul internațional răspunzător pentru cercetarea artefactelor recuperate din interiorul Zonei. De la Roșcovanul Schuhart aflăm în mod direct tot mai multe despre Zonă și despre lumea interlopă care o înconjoară, în jargonul specific stalkerilor.

Zona, presărată cu artefacte lăsate în urmă de către vizitatori, este totodată un sistem complex de capcane. Aceste capcane se modifică în timp și spațiu, factorul perturbator fiind însăși conștiința umană. În interiorul Zonei calea ocolită este adeseori cea sigură; orice pas greșit poate duce la pieire. Capcanele și artefactele sunt botezate de către stalkeri cu diverse nume colorate, ochelariștii de la institut având însă propriile lor denumiri, ceva mai explicative.

În cel de-al doilea capitol, il regăsim pe Schuhart la 28 de ani, căsătorit, fără ocupație stabilă și cu un copil mutant, Maimuțica. Tot de aici aflăm despre existența Globului de Aur, un artefact aflat în interiorul Zonei, despre care se spune că poate îndeplini anumite dorințe. Acest Glob de Aur este  conceptul în jurul căruia se cristalizează concluzia cărții. În Stalker îl vom regăsi sub forma unei camere, spre care sunt călăuziți pe căi ocolite cei doi temerari, Scriitorul și Profesorul.

Penultimul capitol, spre deosebire de celelalte, este povestit de Richard Nunan, prieten al Roșcovanului și angajat al furnizorului de echipament electronic pentru institut. Acest capitol ne furnizează explicația titlului romanului, prin ipoteza docotorului Pilmann. Vizitatorii sunt asimilați unor turiști care opresc într-o poieniță de la marginea drumului pentru un picnic. După plecare, excursioniștii neglijenți lasă în urmă diverse obiecte: ambalaje de bomboane, cutii de conserve, sticle goale, cârpe, ulei de motor scurs, becuri arse, o cheie, etc. Animalele, păsările, insectele care au asistat îngrozite la tot spectacolul, ies din adăposturile lor și încep să scotocească curioase printre aceste resturi.

Capitolul final servește drept concluzie, fiind cel care leagă în cea mai mare măsură Picnicul de Stalker. Schuhart revine în Zonă, în căutarea Globului de Aur. Ne este descris drumul urmat de Schuhart și gândurile lui, din ce în ce mai învălmășite pe măsură ce se apropie de mașina dorințelor.

Spre deosebire Picnic, care este o lectură ușoară scrisă într-un limbaj accesibil, filmul lui Tarkovsky este greoi și înțesat de semificații filozofice – motiv pentru care vă recomand mai întâi lectura cărții și doar apoi vizionarea filmului. Pentru a putea fi filmat în condițiile de la vremea aceea din Uniunea Sovietică, scenariul a fost puternic epurat de elemente fantastice. Asemeni fraților Strugațki, regizorul filmului a trecut prin mari dificultăți pentru a-l realiza, culminând cu motive care au grăbit moartea sa și a unor actori care au participat la filmări.

Un altfel de carte prin poștă

Saturday, July 18th, 2009

Miercuri când am ajuns acasă și mi-am verificat cutia poștală, am găsit în interiorul acesteia, înafară de obișnuitele facturi, o carte. Vecinul meu, scriitorul, mi-o strecurase în poștă. Voiam oricum s-o cumpăr de la un anumit anticariat care se închide la aceeași oră la care termin și eu programul de lucru și pe al cărui anticar l-am auzit odată plângându-se cuiva că lucrează de câțva ani acolo și nu intră aproape nimeni ca să cumpere o carte. Despre cartea asta nouă de am primit-o în poștă n-am să scriu decât că se numește On/Off și este un volum de povești scurte. Volum e o denumire destul de ciudată, întrucât cartea are în jur de 70 de pagini, deci nu are cine știe ce volum, dimensional vorbind. Astăzi am terminat de citit cartea și am să-i las autorului contravaloarea ei într-un plic pe care am să i-l strecor în cutia poștală.

Dintr-un tufiș se aude “miau!”

Wednesday, July 1st, 2009

Acesta este titlul ultimei cărți a lui Ioan Buteanu, vecin de scară și fost profesor de română pe când eram în clasa a opta. Titlul și coperta cărții ne-ar putea induce în eroare, întrucât în paginile ei vom descoperi de fapt povestea fantastică a unui un pește plictisit dintr-o baltă obișnuită – un tău mocirlos populat de câțva pești, broaște, bivoli ocazionali, având în imediata apropiere un transformator electric mare și zumzăitor. Printr-un concurs de împrejurări peștișorul nostru sfârșește într-un borcan de murături din camera unor copii, unde descoperă noi forme de comunicare, datorită cărora are mai apoi o întâlnire neașteptată cu Charles Darwin. Evoluează, ca să spunem așa – până când ajunge într-un punct mort. Și cum pisica, unduitoare, plutind parcă în mersul ei ușor, este forma finală a oricărei evoluții, chiar și peștișorul nostru tinde a sfârși în cele din urmă sub o formă felină. Va reuși el oare, sau se va zbate degeaba, precum un pește pe uscat?