Aparent, pe dascăli nu-i deranjeaza micile probleme existente în şcoală, cât faptul că fotografiile au apărut pe net. Aşa că au transformat o dispută internă într-una de audienţă naţională, exmatriculând elevii.

Update: There’s also a video about Vivian Maier on the WTTV website and there will be an exhibition at the Chicago Cultural Center. We found out about it from TOP editor, Mike Johnston. Nick Turpin, who also wrote about this, informed us that Maloof is seeking funding for a documentary about Maier’s life. Additionally, we found this article at the NYT lens blog. Blake Andrews also did a Q&A with Maloof.

Update: Kuwait Times, the online newpaper responsible for this rumor, has issued a retraction.

Am revenit sâmbătă. Expoziţia era montată de data asta, jos la parter. Parterul bastionului nu e tocmai grozav pentru aşa ceva, deoarece lumina naturală pătrunde înăuntru cam la fel de bine ca şi într-o criptă, iar cea artificială se rezumă la iluminatul general, destul de chior, al clădirii. Nu exista spoturi sau proiectoare destinate special exponatelor. Spaţiile etaj ar fi fost mai potrivite, fiind mai bine iluminate natural. Textul care însoţea expoziţia era plin de greşeli şi omisiuni.

Fotografiile lui Dragoş Lumpan aveau dimensiuni mari, de aproximativ 70×45 cm, fiind imprimate pe hârtie perlată şi aşezate pe nişte şevalete din lemn. Din păcate stăteau câte două pe un şevalet – una sus şi una jos. Cele montate jos puteau fi admirate perfect de către câini de talie mică, iubitori de artă. Bipezii în schimb trebuiau să se aplece sau să stea chirciţi ca să poată privi imaginile fără să vadă şi reflexiile lămpilor. Fotografiile expuse fac parte din proiectul Urşi şi alte măşti, având ca temă obiceiuri precreştine de Anul Nou din Moldova şi Bucovina. Textul care însoţea fotografiile lui Lumpan poate fi găsit mai mult sau mai puţin reprodus aici, alături de câteva fotografii. În mare, atmosfera din fotografii este destul de haotică. Am reuşit totuşi să găsesc câteva care să-mi placă, ceea ce e minunat. Proiectul e destul de bine închegat, nefiind neapărat narativ; imaginile par mai degrabă frânturi cu o tematică comună.

Despre fotografiile lui Hiroshi Watanabe nu pot să spun decât că au fost prezentate mult mai bine. Reproducerile efective aveau cam 20×20 cm, fiind înrămate cu passepartout alb de 10-12 cm sub sticlă antireflex şi aşezate fiecare pe câte un şevalet. Fotografiile erau reproduse cu tot cu o parte din marginea filmului – suficient cât să se vadă cadrajul şi cele două crestături mediane, caracteristice unui Hasselblad. Realizarea tehnică a fost absolut impecabilă, însă fotografiile cam plictisitoare – imagini cu măşti Noh, utilizate în teatrul japonez dramatic; fiecare mască prezentată cam în aceleaşi ipostaze nespectaculoase. Fotografiile se pot vedea pe site-ul lui Watanabe, la portofolii: Noh Masks of Naito Clan. Am trecut rapid peste fotografiile japonezului. Textul însoţitor era plin de greşeli, diacriticele fiind înlocuite cu spaţii, aşa că n-am avut răbdare să citesc mai mult de un paragraf.

O expoziţie bună, prezentată prost, într-un spaţiu inadecvat. Organizatorii nu au fost capabili să monteze expoziţia la timp şi aparent nu sunt în stare nici să redacteze corect un text scris în propria lor limbă.

Ştiu că o carte nu se judecă după copertă, la fel cum oamenii nu se judecă după îmbrăcăminte, însă tot ce scrie pe coperta s-a dovedit a fi adevarat. E un dialog fluid, personal şi fără imagini, altele decât cele care reies din text. Mi-au plăcut mai mult părţile personale, poveştile de la bazin, de la Măguri, Alun, Grădina Zoologică Turda, etc. Gicu se îngrijorează degeaba în privinţa exprimărilor limitate; am citit foarte uşor părţile scrise de el. Când eşti sincer nu prea ai cum s-o dai în bară. Voicu m-a cam ameţit pe alocuri, nu pentru că n-ar fi sincer, ci pentru că aşa scrie el uneori, ameţitor. Dar m-a făcut să râd, nu odată.

Nu am aşteptat răspunsuri de la această carte. Am citit-o doar pentru că eram curios ce aveaţi de spus. M-a lămurit cum stau lucrurile cu fotografia? Nu. Nici nu ar avea cum. Fotografia e doar un alt mod de a ne pune întrebări despre viaţă şi despre lumea în care trăim. Nu oferă răspunsuri complete, nici certitudini matematice. M-a lămurit această carte despre cum să fac fotografii mai bune? Poate, dar asta depinde exclusiv de mine. Sunt de acord cu tot ce-aţi scris? Nu neapărat. M-a ajutat să vă cunosc mai bine? Cu certitudine. Aş reciti cartea? Poate, cândva peste ani. Aş recomanda-o altora? Cu siguranţă.

Oricum, vă mulţumesc pentru că aţi scris o carte sinceră despre fotografie. În limba română. E un vid informaţional în privinţa asta. Dar începe să se umple, în ritmul unei broaşte ţestoase.

Alte materiale: Anunţ pe fotomagazin cu detalii. Informaţii despre albume [ro/en] şi un interviu cu Korniss [en] de pe Sens Unic.