Despre aur
Am văzut un filmuleţ interesant, deşi puţin stupid pe Youtube. E o secvenţă dintr-un documentar de pe Discovery. Evident, ca să fie interesant pentru telespectatorul TV spălat pe creier, documentarul are o grămadă de inadvertenţe cum ar fi părţile cu ţara lui Dracula, exploatarea de aur care este de fapt de cupru, etc. Trecând peste asta, ideea e destul de clară: Imperiul Roman nu stătea grozav cu puşculiţa, motiv pentru care împăratul Traian a venit cu vreo 13 legiuni ca să-i tundă pe daci de aur. Dacă tot erau acolo, ca să nu se plictisească prea tare legionarii, i-au şi exterminat puţin (discutabil) pe localnici şi le-au distrus cetăţile şi templele drept bonus.
Bun. Derulam rapid istoria vreo 2100 ani, trecând peste episodul cu individul care a fost răstignit pe doi buşteni încucişaţi din cauză că era convins că descendenţii bipezi ai maimuţelor n-ar mai trebui să se ucidă orbeşte între ei pentru aur şi altecele. Cam degeaba, pentru că bipezii ăştia coborâţi din copaci îşi iau oricum viaţa cam pentru orice chestie strălucitoare. Dar să trecem peste asta.
Anul 2000. O companie numită Gabriel, întemeiată de un cetăţean australian de origine română, vine în România cu un plan strălucit: vor să extragă ce-a mai rămas din aurul de la Roşia Montană, cel pe care n-a reuşit să-l ducă Traian la Roma. Dar nu aşa oricum, ci cu mijloace moderne, printr-o exploatare de suprafaţă, folosind cianură. N-am să vă plictisesc cu cifrele pe care le puteţi găsi peste tot, însă studiul de fezabilitate prevede că or să facă o gaură al naibii de mare în care or să bage al dracului de multă cianură, iar sterilul va fi depozitat într-un iaz de decantare cu o suprafată echivalentă cu 560 terenuri de fotbal (poate aşa o să înţeleagă şi românul). Mai multe instituţii de oameni cu scaun la cap, inclusiv academia şi biserica ortodoxă, s-au declarat împotriva acestui proiect măreţ. Salutăm decizia lor de a-şi pune capul şi sufletul înaintea aurului din care oricum n-or să primească mai nimic. Dacă merge treaba aşa cum ar vrea Gabriel, respectiv dacă reuşesc să mai cumpere câţiva politicieni, să mai aducă câteva capete vorbitoare (aşa numiţii experţi internaţionali), să adoarmă publicul cu basme despre locuri de muncă şi dezvoltare durabilă, să mai păcălească nişte localnici să-şi vândă pământul şi nişte creditori care să plătească pentru toate astea, atunci or să plece frumuşel cu aurul cine ştie pe unde, taman pe când ar trebui să facă curăţenie la locul de muncă. Contribuabilul român va rămâne cu o gaură mare în ţară, în buzunar şi în suflet şi cu multă cianură cu care să otrăvească capra (sau peştele) vecinului de fiecare dată când plouă sau ninge ceva mai straşnic. De nu va merge, aurul are să rămână sub deal, iar noi cu fundul pe deal, cel puţin o vreme, dezvoltându-ne durabil fără găuri şi cianuri. O să ne putem paşte oile fericiţi, o să putem fierbe prunele în cazan ca în fiecare an. Dar pentru asta, trebuie să spunem răspicat nu lui Gabriel şi proiectului său.
Cam asta e povestea cu aurul de la Roşia Montană. Orice legătură cu realitatea este pur întâmplătoare.