Destinaţia expiraţilor
Respectiv România, sau ţara lui Dracula. Toate trupele expirate vin acum să concerteze la noi: mumia lui Ozzy în reluare, Aerosmith care n-au mai scos album nou de dinainte de 9/11 (probabil că sunt prea ocupaţi cu drogurile), Rolling Stones (de fapt Rolling Stoned ar fi mai corect). Iron Maiden au descoperit că mai există şi alte oraşe înafară de Bucureşti în ţara noastră, asta după ce ameţitul ăla de Blaze Bayley a confundat mai sus amintita capitală cu Budapesta. L-au şi dat afară după turneul ăla, că era cam puşcat. Lake of Tears au cântat în scârbă. Chiar a apărut, la scurt timp după concert, o glumă care suna cam aşa: “Cum ţi-a plăcut concertul Celelalte Cuvinte?” (trupa respectivă cântase în deschidere şi a sunat mult mai bine).
Dacă veneau careva imediat după ’89 mai ziceam. Atunci mai erau încă pe val. De AC/DC şi Metallica nu comentez nimic pentru că au fost primele trupe, alături de Pantera şi Black Crowes care a mers să concerteze la Moscova imediat după căderea URSS. Asta era în septembrie 1991.
Îşi aminteşte cineva care a fost prima trupa din vest, încă pe val, care a concertat la noi imediat după ’89? Eu nu.
July 5th, 2010 at 22:35
Nope. Imi amintesc in schimb ca o vara de-a mea a mers la un concert de Roxette in Budapesta, in anii de dupa revolutie.
July 6th, 2010 at 10:30
maical cred c-o fost primul prin ’92, scorpions ’93, anathema ’94 (da’ nu erau inca pe val), iar maical ’96, led zeppelin ’98, metallica ’99. or mai fi si altele
July 6th, 2010 at 14:36
Da măi, Maicăl o fost primu! Uai şi ce isterie o mai fost când o venit Maicăl. Ştiam ceva şi de Metallica dar nu ţineam minte exact în ce an or fost. De Led Zeppelin n-am ştiut, iar de Scorpions am uitat. Foarte fain. Anathema prin ’94 cântau încă supărăciuni. Eu parcă prin ’96 sau ’98 am început să-i ascult.
În Budapesta or venit mai degabă.
July 7th, 2010 at 09:19
Mie mi se pare şi mai penibil să aduci nişte artişti de care nu-şi mai aminteşte nici dracu’ (de exemplu, ceva cântăreţi de muzică pop de prin ’90), chiar dacă o faci în cadrul unui eveniment cu intrare liberă.
Dar, na, “poporul” are încă mentalitatea “cu ăştia am crescut, cum să nu mă duc să-i văd?” chiar dacă au trecut 20 de ani de când “ăia” au scos ceva original sau de când, în genere, au mai făcut ceva. Important este că nişte indivizi semi-decrepiţi vin să facă glume la fel de actuale ca şi ei, pentru că oricum nu-i mai ţine să cânte 45′/1 h, cât durează extraordinarul lor concert. Publicul se consideră matur doar pentru că mai dau o felie de pâine idolilor copilăriei lor.
July 7th, 2010 at 15:34
Samantha Fox? Păi despre ăia era vorba în primul rând.
August 16th, 2010 at 11:44
Dar ce tupe de muzica mai avem acum, care ar putea sa iasa in vest? Grimus? Luna amara? Sa fim seriosi. Oricum, e mai ieftin sa mergi la un concert la Paris, decat sa mergi la un concert la Bucuresti – daca stai in Iasi, Cluj, Baia Mare, Targu mures ….
August 16th, 2010 at 23:28
Mie nu mi se pare că e mai ieftin la Paris, dar oricum nu prea mai merg la concerte rock. Poate strict concertul e mai ieftin, că restul sigur nu. Dar sunt servicii mai bune, de asta sunt convins.
Parcă Negură Bunget cântă pe afară. Ei sunt încă pe val. Grimus nu ştiu cum sună, n-am ajuns la niciun concert de-al lor, Luna Amară n-am mai ascultat demult, Kumm n-am mai ascultat de când s-a cărat Byron, nici Urma, Byron nici atât, iar OCS mă plictiseşte. Deci nu pot să mă pronunţ în legătură cu muzica rock autohtonă.
Dar pot să spun că la capitolul jazz şi blues avem câteva trupe şi instrumentişti buni care ar putea cânta pe afară fără nicio jenă. Unii chiar o fac frecvent, fiind stabiliţi deja în străinătate, pentru că la noi e mai greu să trăieşti decent din muzică. De exemplu Marian Petrescu. Oricum, pe lângă polonezi suntem mici copii la jazz.
August 18th, 2010 at 14:20
Ciudat ca-i consideri expirati. Nici eu nu simpatizez cu toate trupele care dau navala acuma in tara [cel putin nu cu toate versiunile actuale ale acestor trupe - de exemplu n-as da bani sa-i vad pe cei de la Gn'R azi, da' mai demult poate ar fi meritat vazuti], da’ multe din ele is inca foarte bune.
AC/DC si Metallica o fost tata lor la concerte, iar Maiden [pe care i-am ratat in 2008, da' i-am prins acuma] o fost mai mult de atat. “Expirati” e ultimul cuvant care mi-ar veni in minte vizavi de trupele astea.
Lake of Tears-ul nu l-am vazut.
Anathema iar o fost foarte buni. Si MDB si Gathering si Tarot. Astea-s din 2007, de la ArtMania. MDB o fost tari si in 2009 la ArtMania. La fel si Nightwish [desi vocea tipei noi cam lasa de dorit], la fel si Tristania si Pain.
Tot la ArtMania, da’ in 2008, or fost Lacrimosa si trupa cea noua a lui Anette de la Gathering, care suna ambele foarte bine.
Ei na, nu stiu cat is de relevante astea, ca-s trupe nu chiar asa vechi ca Ozzy, AC/DC, Metallica & co. Da’ din cate i-am vazut pe “batrani”, ce-am vazut pana acuma o fost tare.
August 18th, 2010 at 14:22
Cat despre comentariile de mai sus…. ii PUHOI de trupe romanesti care o duc mai bine afara decat aici. Si care au concerte multe pe-afara, desi in Romania nu-i prea tine minte lumea. Negura e un exemplu din zeci care ar fi.
August 18th, 2010 at 19:02
Apăi tu eşti încă tânără şi plină de entuziasm. Eu văd lucrurile puţin altfel.
Gathering încă prezintă. Metallica mi se par mult prea comerciali. Din punctul meu de vedere ultimul lor album bun a ieşit în ’91. Cântă încă foarte bine dar o fac doar pentru bani şi se simte în fiecare acord că nu e din suflet ci din datorie. Gn’R sunt mai mult decât expiraţi, îs putrezi de-a dreptul. Anathema cam pe fiecare album şi-au schimbat stilul, deci au fost constanţi sub aspectul acesta. Nu i-aş numi expiraţi. Au evoluat. Aia e altceva. Anathema sună bine chiar şi acum. Nightwish şi Maiden au devenit şi ei prea comerciali, îs deja pe raftul cu produse apropiate de termen. N-am fost la Maiden, desi era una dintre trupele mele preferate. Tristania, MDB şi Lacrimosa nu mai ascult deloc, Pain nu ştiu. Annete de la TG? Poate Anneke. Agua de Annique e “noua trupă”? Că ăla e proiect solo. Cam de femei.
Negura văd că sună chair fain acuma. Nu prea ascult muzica lor dar se vede că au evoluat în bine. Mai puţine grohăieli fără rost, muzică mai elaborată. Au luat-o serios spre ambient black metal. Foarte fain.
Siouxsie în schimb se ţine destul de bine pentru vârsta ei. She still rocks the house. Ea şi cu Carl McCoy, care e un pic mai tânăr. De fapt fetele lui McCoy cântă cu el împreună pe Mourning Sun. Fields of the Nephilim ai ascultat? Mourning Sun cred că ţi-ar place. Alea mai vechi probabil nu. Eventual Zoon, însă albumul acela e scos cu Nefilim, un alt proiect de-al lui McCoy. Very dark stuff.
October 6th, 2010 at 17:38
Iti scrisesem mai demult raspuns, nu stiu de ce nu o aparut, ca mie imi aparuse trimis cu succes. In fine.
Mie Gathering fara Anneke nu imi place. Da, e Anneke, stiam asta da’ m-am incurcat. La faza cu Metallica nu is foarte de acord. Eu zic ca si-or spalat pacatele [Saint Anger] cu Death Magnetic. Iar la concerte is ok. Treaba lor daca o fac pentru bani, eu nu am simtit asta din atitudinea lor de la concert. Anathema is tari, da’ ultimul album nu imi place deloc. Nightwish is comerciali din cale-afara de la lansarea lui “Nemo”, care se difuza in draci si pe Kiss FM si MTV. Agua de Annique e trupa in ideea in care femeia are un band in spate. Asa cum si Tarja Turunen cea de azi e, intr-un fel, trupa. Atata timp cat ai o trupa in spate, proiectul tau solo e trupa toata ziua. Parerea mea.
Siouxsie nu ascult, nu imi tare place. Dintre “batrane” doar pe Doro o ascult. Fields of the Nephilim nu am ascultat, o trec pe lista de “must”.
October 8th, 2010 at 09:13
Anathema au evoluat în altceva. Nu mai cântă metal. Poate de aia nu-ţi mai place. Nemo? Is that a movie for kids? Agua de Annique e proiect solo pentru că deşi femeia are instrumentişti în spate, nu e o trupă propriu-zisă ci o formă de colaborare temporară între artişti.
October 10th, 2010 at 18:34
Nu e faza de asta. Anathema imi placeau si cand nu cantau metal, da’ ultimul album chiar nu-mi surade deloc.
Nemo e o piesa de pe Once-ul lui Nightwish.
October 10th, 2010 at 20:51
Mă tem că n-am ascultat ultimul album Anathema, dar am să îndrept curând această eroare. Văd ca au scos unul anul ăsta, We’re Here Because We’re Here, dacă la acela te referi. Mă tem că nu prea mai sunt la curent cu noutăţile muzicale. Din când în când mai descopăr ceva nou apărut de pe muzikamagika, sau aud de la prieteni, dar cam atât. Oamenii de vârsta mea cu care ascultam metal când eram mai tineri, ascultă acum jazz, post-rock şi alte chestii. Metal mai mult ocazional şi doar dacă e ceva deosebit. Nu aflu decât de apariţii deosebite de la trupele pe care le ascultam, cum e albumul Katatonia apărut anul trecut, Night is the New Day. În general când zici de ultimul album, numeşte-l, pentru că mai sunt oameni care nu-s la curent toate noutăţile şi care ascultă altecele (acum cântă Canned Heat, Future Blues aici; sper să-mi ajungă toată viaţa ca să ascult tot ce s-a produs bun prin anii ’70 în materie muzicală).
October 11th, 2010 at 09:08
Am ascultat azi de mai multe ori We’re Here Because We’re Here. Mi-a plăcut chiar mult. Anathema sună tot mai progressive/post-rock. Se pare că albumul a fost mixat de Steven Wilson de la Porcupine Tree. Wilson a mai colaborat şi cu Opeth la albumul Damnation.
December 28th, 2010 at 21:54
Ce zici de asta then:
http://celebslam.celebuzz.com/2010/12/ugliest-celebrities-of-2010.php?bfm_index=51
(in London!!)