Trompetist de nevoie

Uneori, în timp ce citesc, aud prin perete cum vecinul din apartamentul adiacent înjură oamenii din televizor, de parcă aceştia ar putea să audă vorbele urâte ce le sunt adresate dinafara tubului catodic. Mărturisesc că nu ştiu ce fel de aparat TV are vecinul meu, dacă este sau nu cu tub catodic, întrucât nu am vizitat niciodată apartamentul său. Îl văd adesea pe balcon atunci când fumează, îmbrăcat în pantaloni de trening cu clasicele dungi albe, longitudinale. Stă aşezat în uşa balconului pe prag, cu o pernă sub fund şi trage cu nesaţ din ţigară. Îarna este înfofolit într-o geacă groasă şi poartă pe cap o cuşmă înfundată până chiar deasupra ochilor, întrucât nu i se zăresc sprâncenele din cauza ei. Când nu-l aud pe vecin înjurând, aud doar vocea enervantă a crainicei care prezintă ştirile. De obicei dau muzica puţin mai tare, cât să acopere zgomotul parazitar ce pătrunde prin perete din apartamentul de alături. Noaptea, când nu reuşesc să adorm aud sunete de joasă frecvenţă la intervale regulate. În cele din urmă am reuşit să-mi dau seama că acestea nu provin de la imaginari troglodiţi ce s-ar fi stabilit în mansardă, ci tot de la vecinul meu care sforăie adânc. Poate că e greu de crezut, însă vecinul meu are, aparent, o soţie care trebuie să suporte toate aceste mărunte neplăceri ale vieţii conjugale.

Deşi nu ştiu cânta la trompetă, mi-am promis să-mi procur cu prima ocazie un astfel de instrument muzical, pentru a putea face studii îndelungi, acompaniat de vocea crainicei ce răzbate prin zid.

Tags: ,

13 Responses to “Trompetist de nevoie”

  1. Cris Says:

    Inainte sa-ti iei trompeta, gindeste-te & la sarmana nevasta…

  2. ggl Says:

    Şi la ceilalţi vecini. Nevasta şi-a dat oricum cu subsemnata pe certificatul de căsătorie. Eu sper ca totuşi să îşi dea seama că deranjează de fapt şi să se abţină. Mi-am dat seama de ce înjura aseară – din cauza alegerilor. Azi era foarte bucuros, scanda lozinci iar la un moment dat şi-a pus muzică populară.

    În fine, data viitoare am să scriu despre vecinele piţipoance de la etajul de deasupra, care circulă în toiul nopţii cu tocuri pe scări şi care calcă parcă din fundul curţii.

  3. Cris Says:

    In cazul asta te anim sa scrii postul urmator cit mai de graba! ;-)

  4. Mihai Says:

    Mie imi place de vecinul tau! Apropo, si eu injur la meciuri, mai ales, cand joaca Romania. In ultimele campanii de calificare si la Euro 2008 am injurat la greu. Mai injur si cand pariez si vad ca nu iese nicicum evenimentul.

  5. ggl Says:

    Şi vecinul meu înjură la meciuri tot timpul. Îi înjură pe fotbaliştii care au ratat să dea gol; sau îl înjură pe portarul care a primit gol. Probabil că vecinul meu, mic de statură şi bondoc, fumător cu burtă de bere, s-ar descurca mult mai bine pe teren decât fotbaliştii profesionişti.

  6. V.Vicos Says:

    e foarte fain sa ai langa tine un asemenea vecin. da substanta povestilor si farmec umorului (cat exista si el in aceasta situatie).
    eu mi-as fi dorit sa am in copilaria vecini educati, dar multi erau muncitori navetisti. dupa 90 si ceva toti au devenit someri.

    cu nostalgie imi amintesc de omul subtirel numit simplu, nea viorel.
    in fiecare seara striga ca-i beat LEŢ. toata distractia o tinut pana-n 2000, o murit de ciroza . parintii, in semn de respect, pentru nea viorel o pregatit ospatul dupa ingropaciune. spunea ca-i pentru sufletul vecinului.

    era ultimul mohican afumat de pe palarier. ceilalti vecini au fost evacuati.

    datorii prea mari la intretinere, camatarii veneau cu toporul si mai putin cu vorba buna in fiecare seara.

    politia nu asista la scandaluri. doar il chema pe ţonţo la declaraţii. ţonţo o fost luat de la leagan. nu stiu prea bine copilaria lui, dar imi amintesc ca era celebru. mare parte din tinerete a fost petrecuta de ţonţonel prin case de corecţie si puscarii.

    as putea sa scriu un roman despre post comunismul din blocul dormitor. :)

  7. cristi c. Says:

    trompetă… nu are sens să faci investiţii inutile. funcţionează perfect şi o chitară cu distorsul la maximum. nu trebuie să o cumperi, ţi-o împrumut eu pe a mea :))

  8. ggl Says:

    Mulţumesc Cristi. De fapt aş lăsa asta în stadiul de idee pentru că mă tem să nu ajungem ca şi în filmuleţul acela a lui Bruno Borzzetto, Neuro.

  9. luminitza Says:

    poti incerca la o adica si o vioara! am asemenea vecina deasupra si-ti pot garanta stress suta la suta eficient pentru domnul nae lazarescu de pe balcon!
    an nou fericit!

  10. degetica Says:

    si vioara e buna, la trompeta pana inveti sa sufli se muta vecinu:D
    la multi ani! Cu liniste:))))

  11. ggl Says:

    Am uitat să zic că nu mă prea împac cu instrumentele muzicale cu corzi. Singura excepţie e pianul. În schimb îmi plac instrumentele de suflat. Dacă nu trompetă, atunci flugelhorn, clarinet, flaut, etc. Vise.

    Momentan încerc cu muzicuţa. Am o muzicuţă faină de tot, un Hohner Special 20 în D low, cumpărată din greşeală. Am luat-o pentru o prietenă crezând că e în D. Mi-am păstrat-o mie, iar ei i-am luat un Golden Melody în D. Nu prea ştiu cânta la ea dar îmi place cum sună, mai ales notele joase. Sper că şi vecinilor.

    Cristi, chitara cu distors e inutilă dacă se ia curentul. De obicei atunci mă apucă “cântatul”.

  12. le maK Says:

    :) şi în acelaşi timp :(

  13. aurel Says:

    Si eu am un astfel de vecin, dedesubt, pensionar, care se rafuieste cu cititoarele de prompter, cu Boc, cu Basescu, si chiar cu Andreea Marin cand era vremea Surpizelor. Aveam si o solutie sa-l pun cu botul pe labe, desfaceam priza de la antena colectiva, desprindeam un fir si se facea liniste. Ma gadila pe undeva orgoliul pervers de a fi papusarul lui, asta pana cand omu’ a descoperit, in cele din urma, un fluturas RDS-RCS atarnat pe clanta de la intrare. Si-a tras cablu si s-a terminat cu manipularea. Surprinzator, dar cu exceptia prime-time-ului, cand continua sa latre ca pana acum, e foarte linistit. Cred ca a descoperit niste posturi pe care nu le avea inainte, la colectiva, si cu care e intru-totul de acord :))

Leave a Reply

Spam protection by WP Captcha-Free