Lectură nerecomandată cardiacilor

Am descoperit sâmbătă o carte cu texte de Ion Mureșan, probabil anecdote, că povestiri scurte nu pot să le zic pentru că îs cam prea scurte și mă prăpădesc de râs din cauza lor. Am râs în librărie, am râs pe stradă, în autobuz, în tot felul de contexte sociale în care poți fi cu ușurință luat drept nebun. Dar să lăsăm asta. Cărții îi spune Oglinda aburită și n-am să reproduc din ea decât un titlu: „Eminescu” și priza de la trifazic.

PS: M-am înșelat în privința anecdotelor. Pe copertă scrie eseuri conversaționale.

PPS: Reproduc totuși un fragment, la cerere:

– Măi, eu te-am întrebat un lucru simplu – l-a întrerupt „Kogălniceanu”: ți-a spus Crișan să schimbi priza sau nu? E vorba de o priză de 8 lei, nu de o avere!

De cinci ori a pus „Kogălniceanu” întrebarea, de cinci ori „Eminescu” s-a eschivat. Am aflat că era defectă „friteuza”, că și ea „corentează”, și robineții de la bucătărie „corentează”, că o mică piesă a fost înlocuită, că împământarea e insuficientă, dar, dacă primise sau nu ordin să schimbe sau nu priza, nu am aflat. Nu a vrut, în ruptul capului, să spună. Așa că „Kogălniceanu” (am dedus că ar fi patronul localului sau ceva de genul acesta) a cedat și a trecut la capitolul „friteuză”:

– Ai reparat potenționetrul (sau reostatul?) de la friteuză? […]

Tags: ,

3 Responses to “Lectură nerecomandată cardiacilor”

  1. Cris Says:

    Pune & vreun fragment din ea ca io numa’ cu titlul respectiv n-am ris.

  2. Cris Says:

    Suspect fragmentul…

  3. cru Says:

    :))))) tre s-o iau și eu. mulțam!

Leave a Reply