Lecturi recente

Am terminat de citit Sindromul de Panică în Orașul Luminilor. Matei Vișniec a făcut să dispară  granițele dintre realitate și ficțiune în cartea asta, năucind cititorul, adică pe subsemnatul. Despre roman puteți afla mai multe pe LiterNet, chiar de la autor. Mă bucur că mai publică încă în română. Și eu vorbesc în limba natală când sunt amețit sau obosit sau n-am chef de nimeni și de nimic, chiar dacă-mi vine frecvent s-o tai afară din țară ca să mă conving că există și pe dincolo oameni retardați.

Citesc acum Ploile amare  de Alexandru Vlad, cam la un an și ceva după lansare. Scrie foarte bine, chiar dacă țăranii nu vorbesc elevat și chiar dacă nu a luat premiul Augustin Frățilă pentru romanul anului 2012. Acest premiu este votat de 20 bloggeri care ar avea un cuvânt de spus, deși după părerea mea nu reprezintă decât trafic și popularitate, respectiv chestii slabe. Nu îi cunosc, sunt conștient că or să se simtă jigniți dacă descoperă blogul meu obscur și citesc asta, însă îmi mențin părerea că niște hipsteri sau formatori de opinie nu au ce juriza concursuri. Am să pun acum legătură la cronica lui Alex Goldiș, care a lipsit de la lansare deși era invitat să vorbească. Sper totuși să fi citit cartea, pentru că eu nu i-am citit cronica decât pe sărite.

Tags: , , , ,

6 Responses to “Lecturi recente”

  1. Cris Says:

    Mdea. Despre ce zici ca e cartea??
    De Augustin Fratila poate e mai ok ca n-am auzit.

  2. ggl Says:

    Care dintre ele, Sindromul de panică sau Ploile amare? Prima e într-o anumită măsură autobiografică; în rest e ficțională, despre scriitori din Europa de Est care ajung și se ratează la Paris, apoi devin personaje într-o cafenea împreună cu un editor fără editură care-i colecționează. Citește mai mult aici. Am pus legătură și în text de fapt. A doua carte e despre un sat care ajunge înconjurat de ape după ploi torențiale. Mai mult poți afla din cronica lui Alex Goldiș.

  3. incognito Says:

    Eu zic sa nu-ti bati capul cu cronicile ca unele mai mult incurca decat ajuta. Cartea e chiar buna si este o lectura perfecta pentru iarna. Iar cand linkurile vor fi moarte si domeniile demult expirate tot mai poti lua cartea din raft s-o recitesti :D

  4. Ihrielle Says:

    Cu jurizarea am avut și eu o problemă. Nu că este vorba de blogări ci fiindcă este vorba de blogării ăia (cu vreo două excepții). Dacă tot voiau să pună blogări în juriu să fi ales dracului doar din cei care citesc :)

  5. ggl Says:

    Yup. Dintre toți ăia cred că doar Ionuca corespunde criteriului. Cealaltă persoană nu știu cine e pentru că am închis repede cam la toți cand am văzut cum arată blogul și cam ce scriu pe el.

  6. Ihrielle Says:

    Rontziki ar fi celălalt (pardon, cealaltă).

Leave a Reply