null blog

As an inflating soap bubble that will eventually go poof!

Benedek Levente are expoziţie de pictură în Insomnia, de azi. Mergeţi şi vedeţi. Str. Universităţii nr. 2, la etaj, pentru cine trăieşte sub o piatră.

Péter Korniss s-a întors în oraşul său natal. Însă n-a venit cu mîna goală, ci a adus cu el o expoziţie. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri 3 martie, orele 17 la Muzeul de Artă din Cluj. Expoziţia se poate vizita până pe 4 aprilie, de miercuri până duminică între orele 10 şi 17. Alte cuvinte sunt de prisos. Vă mai ataşez un interviu în maghiară cu fotograful, iar mai jos este imaginea de pe afişul expoziţiei. Materiale în română nu am găsit, dar primesc.

Alte materiale: Anunţ pe fotomagazin cu detalii. Informaţii despre albume [ro/en] şi un interviu cu Korniss [en] de pe Sens Unic.

Iarna trecută am văzut o animaţie făcută de o unguroaică, doar din turtă dulce. Era despre o mulţime de oameni care s-au otrăvit cu turtă dulce şi au murit. A murit tot satul. Povestea era în ungureşte însă avea subtitrare în engleză. A fost foarte frumoasă animaţia. M-a lovit nostalgia. Când eram mic mergeam la băile Felix cu bunicii. Acolo se prindeau ungurii şi vedeam animaţii în ungureşte la televizor. Acelea nu erau subtitrate, iar eu nu înţeleg o iotă. Dar erau drăguţe.

J.D. Salinger, author of one of my favourite novels, has passed away a week ago at 91 years of age, at his home in New Hampshire. Jerome David withdrew from the literary world in 1965. Since then he has been writing but not publishing. There have been constant rumors that he has manuscripts of as many as fifteen novels locked up in his safe. People have kept pestering him with useless sequels to his novel, biographies containing letters of his to other authors and friends, mail that has mostly been hell.

J.D. Salinger, photo: Paul Adao

This letter from July 1957 contains his response to a certain Mr. Herbert, movie producer. In the letter, Salinger politely refuses to sell the rights to his novel, Catcher in the Rye, citing several reasons.

Another wire sculpture representing conceptualised Ark Megaforms mentioned in Strugatsky brothers’ Noon Universe, namely in the book Space Mowgly. I haven’t been able to find a visual representation of the megaforms anywhere, so I finally resorted to fabricating one myself.

Two wire sculptures I made a some days ago. It’s been a long winter.

Victor mi-a povestit că în excrusia lui cicloturistică prin Europa a rămas fără butelie la arzătorul pe gaz şi n-a mai reuşit să găsească decât cu greu rezervă. Mai apoi a primit de la ceva neamţ o spirtieră pe care a gătit tot restul excursiei. Combustibil pentru spirtieră se găseşte cam în orice magazin de menaj, metalo-chimice sau benzinărie. Cel mai bine funcţionează cu alcool denaturat: alcool tehnic sau sanitar. Spirtiera funcţionază însă cam cu orice alcool cu o concentraţie de 50% sau mai mare. Combustibilul este în plus ecologic, deoarece este produs cel mai adesea prin fermentarea zaharurilor obţinute din diverse materii organice. Consumul de combustibil este dublu faţă de amestrecurile de butan-propan, sau în jur de 80…100 g pentru trei mese pe zi. Cu 30 g de alcool vă puteţi prepara 500 ml de ceai sau de supă instant.

O spirtieră simplă, foarte uşoară şi cu volum mic se poate confecţiona artizanal din una sau două cutii (badoage) din aluminiu, cum sunt cele în care este ambalată berea sau băuturile carbogazoase. Cel mai adesea o veţi găsi sub denumirea de Pepsi can stove. Există mai multe variante, unele deschise, altele sub presiune. Cea standard este compusă din trei piese: două funduri de badog dintre care unul întreg iar altul decupat în care se practică găuri cu un obiect ascuţit, de exemplu o pioneză pentru notiţe; între cele două piese introduse una în alta se aşează o bucată de tablă roluită, rezultată prin decuparea uneia dintre cutii. Pentru detalii şi desene consultaţi articolul de pe  Wikipedia. Aici aveţi o fotografie cu spirtiera confecţionată de mine, în funcţiune.

Un prieten din Costa Rica îi scrie lui tata:

“Sănătate, pe aici intră în erupţie un vulcan, se pare. În rest suntem bine.”

Uneori, în timp ce citesc, aud prin perete cum vecinul din apartamentul adiacent înjură oamenii din televizor, de parcă aceştia ar putea să audă vorbele urâte ce le sunt adresate dinafara tubului catodic. Mărturisesc că nu ştiu ce fel de aparat TV are vecinul meu, dacă este sau nu cu tub catodic, întrucât nu am vizitat niciodată apartamentul său. Îl văd adesea pe balcon atunci când fumează, îmbrăcat în pantaloni de trening cu clasicele dungi albe, longitudinale. Stă aşezat în uşa balconului pe prag, cu o pernă sub fund şi trage cu nesaţ din ţigară. Îarna este înfofolit într-o geacă groasă şi poartă pe cap o cuşmă înfundată până chiar deasupra ochilor, întrucât nu i se zăresc sprâncenele din cauza ei. Când nu-l aud pe vecin înjurând, aud doar vocea enervantă a crainicei care prezintă ştirile. De obicei dau muzica puţin mai tare, cât să acopere zgomotul parazitar ce pătrunde prin perete din apartamentul de alături. Noaptea, când nu reuşesc să adorm aud sunete de joasă frecvenţă la intervale regulate. În cele din urmă am reuşit să-mi dau seama că acestea nu provin de la imaginari troglodiţi ce s-ar fi stabilit în mansardă, ci tot de la vecinul meu care sforăie adânc. Poate că e greu de crezut, însă vecinul meu are, aparent, o soţie care trebuie să suporte toate aceste mărunte neplăceri ale vieţii conjugale.

Deşi nu ştiu cânta la trompetă, mi-am promis să-mi procur cu prima ocazie un astfel de instrument muzical, pentru a putea face studii îndelungi, acompaniat de vocea crainicei ce răzbate prin zid.